Trasee În Aer Liber

Bucureștiul reprezintă una dintre cele mai dese prezențe în topurile negative ale capitalelor europene, cu o calitate a vieții scăzută, afectată de poluare, cu lipsa infrastructurii de transport și a spațiilor verzi. Cu toate acestea, are un farmec aparte, pe care te invităm să-l descoperi alături de noi, pe jos sau cu bicicleta.

Potrivit Registrului Spațiilor Verzi realizat în 2011 de către Primăria Capitalei, în București există 23,21 mp de spații verzi pe cap de locuitor. Această cifră însă acoperă și spațiile verzi private sau neamenajate, cifra reală fiind mai degrabă de aproximativ 10mp/cap de locuitori.

Te invităm astfel să explorezi alături de noi câteva zone mai puțin cunoscute din București și te provocăm să ajungi și într-un alt sector decât cel de reședintă sau de muncă!

Nu uita, arată-ne locul tău preferat de petrecere a timpului liber în București,
folosind hashtag-ul #ÎnAerLiber, iar noi promitem să îl adăugăm pe lista de
viitoare explorări. Iar dacă ne spui și cât de ușor putem ajunge acolo cu bicicleta,
cât de curat este locul și ce puncte de interes există în zonă, îți vom face
cunoscută povestea pe canalele noastre de comunicare.

Înainte de a porni, ține cont că traseele propuse de noi nu sunt marcate și
semnalizate ca atare și te rugăm să îți iei toate măsurile de protecție pe durata
pedalării și să respecți normele de siguranță și circulație publică!

Traseu Sectorul 1 – Pădurea Băneasa

Traseu Sectorul 1 – Pădurea Băneasa

Acces din Calea Ion Zăvoi → strada Câmpului Pipera → Drumul Potcoavei → Pădurea Băneasa
Traseu Sectorul 2 – Parcul Plumbuita

Traseu Sectorul 2 – Parcul Plumbuita

Plecare din Parcul Circului → bdv. Lacul Tei → Roata Mare din Parcul Tei → malul Lacului Tei → str. Petricani → str. Șipca → str. Râul Colentina → str. Steaua Roșie → malul Lacului Plumbuita → Parc Plumbuita II → canalul
Traseu Sectorul 4 – Parcul Natural Văcărești

Traseu Sectorul 4 – Parcul Natural Văcărești

Acces str. Glădiței nr. 42 → dig Parc Natural Văcărești → interior Parc Natural Văcărești.
Traseu Sectorul 5 – Cotroceni

Traseu Sectorul 5 – Cotroceni

Acces Bulevardul Eroilor → Parcul Romniceanu → Str. Dr. Joseph Lister
Traseu Sectorul 6 – Lacul Morii

Traseu Sectorul 6 – Lacul Morii

Plecare de pe Insula Lacul Morii → Giuleşti Sârbi → comuna Roșu → comuna Chiajna → Aleea Lacul Morii → Barajul Ciurel → pista modernizată de la baza lacului → Insula Lacul Morii
Traseu jud. Ilfov – Pădurea Cernica

Traseu jud. Ilfov – Pădurea Cernica

Acces șos. Cernica / Mănăstirea Cernica